Asociatia pentru Motivare si Schimbare
Psy Motion

Povestea nr. 4

32-1024x554

 

 

 

Anonim 2 este erou in lupta cu dependenta de calculator – si-a schimbat stilul de viata de 6 luni. Inainte de a se inscrie in programul clinicii Psy Motion, suferea de depresie si singurul lucru de care ii pasa era sa se retraga in lumea jocurilor pe calculator. Acum isi da seama ca pentru a face schimbarea trebuie sa accepti ca ai o problema si cauti cat de curand ajutor specializat. Acest erou a continuat sa vina la terapie individuala in clinica noastra timp de 6 luni.

 

 

1) Ce te-a determinat sa te hotarasti sa faci o schimbare?

R: M-am hotarat sa fac o schimbare atunci cand nu mai puteam sa imi gasesc singur solutii la problema pe care o aveam. Ma simteam incoltit, ma simteam neajutorat si vedeam ca singur nu mai pot face fata.

2) Cum erai inainte de recuperare?

R: Eram o persoana foarte pesimista, fara planuri de viitor. Imi aduc aminte ca eram intr-o stare de depresie continua si nu aveam multe lucruri de care sa-mi pese. Nu aveam prieteni, evitam contactul cu oamenii, ba mai mult ajunsesem intr-un moment in care nu mai ieseam din casa sau ieseam extrem de putin doar pentru strictul necesar.

3) Ce etape ai parcurs in tratamentul dependentei de calculator?

R: Impreuna cu parintii mei am cautat solutii de tratament pentru ceea ce nu stiam inainte ca se numeste „dependenta de computer”. Am ajuns la clinica Psy Motion unde dupa anumite evaluari am inceput recuperarea care timp de 6 luni a inclus tratament medicamentos, psihoterapie individuala si terapie de familie. Acum, programul specializat a ajuns la final, dar am hotarat sa continui terapia in cadrul clinicii pentru ca in tot acest timp am invatat sa reduc orele petrecute in fata computerului, dar si cum imi pot petrece altfel timpul.

4. Ce ai facut pentru a sta departe de viata ta de dinainte?

R: Mi-am dat seama ca autodisciplina este foarte importanta, de aceea am luat atitudine in acest sens. Totodata m-am apucat sa fac mai multe activitati in afara casei, sa imi umplu timpul pe care in trecut l-as fi petrecut in fata calculatorului, cu lucruri care ma fac mai increzator in mine.

5) Cum este viata ta acum?

R: Acum starea mea de spirit s-a schimbat, am mai multa energie in timpul zilei, iar timpul maxim petrecut la computer nu depaseste trei ore. Pot spune despre mine ca acum sunt om care are planuri de viitor, care este mai optimist si dispus sa depun eforturi pentru o viata mai frumoasa.

6) Care este cel mai important lucru azi, care te mentine in recuperare?

R: Visele mele, planurile si foarte important ajutorul si sustinerea oamenilor dragi.

7) Ce sfaturi ai da oamenilor care lupta cu una sau mai multe dependente?

R: Cred ca orice om care se lupta cu dependenta ar trebui sa se gandeasca in primul rand la el, sa aiba respect de sine si sa-si doreasca mai mult. Fiecare dintre noi avem capacitatea de a ne autodisciplina, de aceea cred cu tarie ca noi toti putem lupta impotriva uneia sau a mai multor dependente. Tot ce avem nevoie este sa constientizam motivele, sa vorbim cu cei apropiati si sa cautam ajutor de specialitate.